Despre ședințele foto
Ședințele foto cu Nussem Pet Photography sunt vesele și relaxate, fără prea multă regie, trebuie să vii doar cu bucuria de a fi împreună cu animalul tău de companie, și cu chef de joacă.
Studioul meu foto este natura, cu cea mai frumoasă și naturală lumină, lumina soarelui. Ocazional, când vremea nu ne permite să ieșim afară sau cu ocazii speciale, intrăm in studioul foto amenajat impreună cu partenerii de la Dog Resort (http://dogresort.ro/.
Înainte de sesiunea foto
Te voi ruga să completezi un chestionar care să mă ajute să-l cunosc mai bine pe prietenul tău necuvântător, pentru a afla mai multe despre relația voastră specială, dar și pentru a mă informa despre ce fel de fotografii iți dorești.
În funcție de cele aflate vom stabili, de comun acord, unde, cum și când se va desfășura ședința foto.
Putem face ședința foto în oraș sau în parc pentru cățeii fară frici și bine dresați și pentru pisicuțele curajoase, sau, pentru pisicuțe și căței mai anxioși, putem face ședință foto în mediul lor sau în spații încercuite.
Indiferent despre ce fel de animal de companie vorbim, sau de ce tip de temperament are acesta, fii sigur că vom găsi locul în care personalitatea acestuia să fie cel mai bine pusă în valoare.
Cred că fiecare animal de companie este unic
De aceea vom stabili durata ședinței foto astfel încât să fie suficient timp să surprind cât mai multe imagini frumoase.
Dacă animăluțul este timid, îi voi lasa destul timp ca să ne împrietenim, să îl împrietenim cu aparatul de fotografiat, să fie suficient de relaxat pentru a îl fotografia în cele mai bune condiții.
Pot oricând să schimb obiectivul foto astfel încât să îl pot fotografia de la distanță, dacă îl deranjează să fiu prea aproape.
Sunt adepta convinsă a metodelor de dresaj pozitive, ca urmare confortul și siguranța animalului de companie sunt prioritare pentru mine în timpul ședințelor foto.
Tipuri de ședințe foto
Ședințe foto personalizate pentru animalul tău de companie, singur sau alaturi de familie.
Știi cât de repede zboară timpul în primul an cu animalul tău de companie? Cum ar fi să oprești timpul în loc, să poți păstra fiecare moment al transformării puiului zăpăcit în prietenul tău de nădejde? Ne putem întâlni în fiecare lună sau la 3 luni pentru câte o scurta ședință foto, în timpul primului an din noua viață cu animăluțul tău, iar la sfârșitul acestui an vei avea un album foto care va păstra pentru totdeauna amintirea celei mai zăpăcite și mai frumoase perioade cu prietenul tău.
Vrei o ședință foto pentru a imortaliza anumite momente din viața animalului tău de companie? Poți alege o mini sesiune foto (10 - 15 fotografii pe care le poți primi în format digital sau/și printate).
Vrei să aduni mai multe fotografii într-un album care să spună povestea prietenului tău și a relației speciale dintre voi? Poți alege o sesiune foto cu durată mai mare (30 de fotografii sau mai multe, care vor fi aranjate într-un album foto)
Vrei să sărbătorești ziua de naștere a animalului tău de companie cu o ședinta foto? Noi aducem tortul! Și nu orice tort, ci unul pregătit special de partenerii noștrii de la Abry's Treats Factory!
Mini ședințe foto pentru Crăciun
Alături de partenerii de la Dog Resort (http://dogresort.ro/), am creat un studiou foto amenajat și gândit pentru a fotografia animalele de companie împreună cu familiile lor. Vom intra un pic mai devreme în atmosfera caldă a Crăciunului cu ciocolată caldă, turtă dulce și zăpadă și ne vom distra împreună cu prietenii noștrii cu patru lăbuțe, în așteptarea lui Moș Crăciun. În decoruri de sezon, eu voi avea grijă să imortalizez în fotografii toate acele momente frumoase, haioase, și calde specifice Crăciunului în familia voastră.
Tabere cu și pentru caței, plimbări calare, întâlniri ale caniselor etc.
Ședințe foto pentru proprietarii de afaceri din România care produc/comercializează produse pentru animale de companie, sau oferă servicii în acest domeniu
Servicii de fotografie pentru prezentarea și promovarea afacerilor din domeniu (pet sitter-i, cabinete veterinare, servicii de dresaj, servicii de grooming, crescători, producători de articole pentru animale de companie etc).
Ședințe foto pentru adopții (pro bono):
Servicii de fotografie în adăposturile de animale de companie, pentru promovarea acestora în scopul adopției.
Durata unei ședințe foto depinde de tipul și numărul de fotografii dorite.
O ședință foto poate fi împărțită în doua dacă se dorește fotografierea animalului de companie în mai multe decoruri (în parc, la locul de joacă, în curtea casei, în casă, în oraș).
Vom stabili de la început numărul de fotografii dorite, dar bineînțeles că poți cere mai multe fotografii atunci când iți prezint galeria cu imaginile rezultate din ședința foto.
Pentru toate tipurile de ședințe foto, fotografiile selectate împreună cu tine și prelucrate în Adobe Lightroom și Adobe Photoshop, pot fi livrare în format digital, ca fotografii independente în format fizic (la dimensiunea cerută de tine), aranjate într-un album, sau fotografia/fotografiile favorite pot deveni decorațiuni de perete (de exemplu tablouri pe pânză).